Satul fremăta de tensiune când soarele cobora spre apus. Locuitorii, îmbrăcați în haine simple, aspre, se adunaseră în piața principală, chipurile lor schimonosindu-se de sentimente amestecate de teamă și fascinație. În centrul atenției se afla o tânără pe nume Lira, cu părul împletit într-o coadă elaborată, care contrasta cu pielea ei palidă și încordată. Ochii ei, mari și întunecați, străluceau de lacrimi în timp ce preotul în mantie neagră îi lega mâinile cu o frânghie groasă.
– Este un sacrificiu pentru căpcăun – șopti preotul, vocea lui răsunând peste piață. – Fără ea, ne va distruge satul. Fără ea, copiii noștri vor muri.
Când preotul termină de vorbit, aerul fu străpuns de un mormăit jos și răgușit. Mulțimea încremeni, iar inimile începură să bată mai repede în piepturi. Din întuneric apăru o siluetă uriașă – un căpcăun cu pielea întunecată ca noaptea, acoperită de cicatrici și excrescențe cornoase. Ochii lui, galbeni ca flăcările, se ațintiră asupra Lirei, iar buzele i se întinseră într-un lucru care putea fi un zâmbet.
– Bine ai venit, frumoaso – răguși căpcăunul, iar glasul lui făcu pământul să se cutremure. – Am auzit despre tine. Se spune că ești cea mai frumoasă din tot satul. Este adevărat?
Lira se zbătu, dar frânghiile o țineau strâns. Respirația i se acceleră când căpcăunul se apropie, iar răsuflarea lui îi învălui chipul cu căldură și miros de pământ. Mulțimea își ținu respirația, observând fiecare mișcare a lui.
Căpcăunul întinse o palmă uriașă și îi ridică bărbia Lirei, forțând-o să-l privească în ochi. Degetele lui erau reci, dar atingerea, surprinzător de delicată. Pentru o clipă se priviră în ochi, iar în privirea lui era ceva ce o făcu pe Lira să simtă un fior ciudat.
– Am să te dezbrac – mormăi căpcăunul, iar vocea lui era acum mai joasă, mai amenințătoare. – Și apoi am să fac cu tine ce voi dori. Înțelegi?
Lira nu răspunse. Trupul i se înțepeni când căpcăunul începu să-i desfacă frânghiile. Fiecare mișcare era lentă, deliberată, iar ochii lui nu se desprindeau niciodată de ea. Când ultimul nod cedă, căpcăunul o apucă de umeri și o întoarse cu spatele la el.
Mulțimea oftă când căpcăunul începu să-i descheie rochia. Materialul căzu pe pământ, dezvăluind trupul gol al Lirei. Căpcăunul trase aer în piept, iar mâinile lui coborâră de-a lungul spatelui ei, lăsând în urmă piele de găină. Lira gemu când degetele lui îi strânseră șoldurile, dar nu încercă să se desprindă.
– Priviți – mârâi căpcăunul, iar vocea lui răsună peste piață. – Acesta este sacrificiul. Asta este ceea ce vreau.
Mișcările lui deveniră mai brutale. O apucă pe Lira de păr, forțând-o să îngenuncheze. Trupul ei tremura, dar ochii îi străluceau de un amestec de teamă și… excitație. Căpcăunul o împinse în genunchi, apoi pătrunse brutal în ea, provocându-i un țipăt de durere și plăcere.
Mulțimea gemu, iar unii începură să șoptească între ei. Căpcăunul se mișca ritmic în ea, trupul lui strălucind de sudoare, iar fiecare împingere era ca o lovitură de ciocan. Lira, care la început se împotrivise, începu treptat să se abandoneze. Gemetele ei deveneau mai puternice, iar mâinile i se încleștară în pământ.
Când căpcăunul își dădu drumul, se prăbuși peste ea, gâfâind greu. Inima îi bătea ca o tobă, iar răsuflarea lui îi mângâia gâtul. Pentru o clipă zăcură astfel, uniți, apoi căpcăunul se ridică, ținând-o încă în brațe.
– Vino – răguși el, iar vocea îi era acum mai blândă. – Vom merge în peștera mea.
Lira nu protestă. Când căpcăunul o ridică pe brațe, ea se lipi de el, simțindu-se în mod ciudat în siguranță. Mulțimea se dădu la o parte, iar ei se îndepărtară în întuneric, lăsând în urmă șoapte și tensiune.
În peșteră era întuneric și umezeală, dar Lira nu simțea teamă. Căpcăunul o așeză pe pământ, apoi se așeză lângă ea, privind-o cu atenție. Ochii lui erau acum mai blânzi, iar buzele ușor întredeschise, de parcă ar fi vrut să spună ceva.
– Nu te voi părăsi – mormăi în cele din urmă. – Ești a mea.
Lira nu răspunse imediat. Trupul încă îi tremura după actul de curând încheiat, dar în inima ei se năștea ceva nou – dorința. Dorința de a rămâne cu el. De a fi a lui.
Când căpcăunul se mișcă, Lira se apropie de el. Palma lui îi atinse obrazul, iar ea închise ochii, simțind cum rezistența i se topește. Știa că nu mai exista cale de întoarcere – și că nici nu-și dorea asta.
În brațele monstrului
Căpcăunul se aplecă asupra ei, iar răsuflarea lui îi învălui buzele. Lira simți cum degetele lui i se împletesc în păr, delicat, dar hotărât, trăgându-i chipul spre el. Buzele li se întâlniră într-un sărut care era în același timp sălbatic și tandru – plin de forță, dar și de ceva ce Lira nu putea numi. Limba lui îi alunecă peste buze, iar ea răspunse instinctiv, cu o dorință crescândă.
Când se îndepărtă de ea, Lira îl privi în ochi și, pentru prima dată, zări în ei ceva mai mult decât o simplă amenințare. Era dorință, dar și… ceva asemănător grijii? Nu era sigură, dar acest lucru fu suficient pentru ca inima să-i bată mai tare.
Căpcăunul zâmbi ușor, văzându-i reacția. Mâinile lui coborâră, alunecând pe trupul ei, de la gât, peste sâni, până la șolduri. Lira gemu încet când degetele lui îi atinseră sânii, apoi îi strânseră, provocându-i un val de plăcere.
– Îți dorești asta – mormăi el, afirmând mai degrabă decât întrebând. – Mă dorești pe mine.
Lira nu răspunse, ci doar dădu din cap, simțind cum focul i se aprinde în vene. Căpcăunul se aplecă pentru a o săruta din nou, de data aceasta mai profund, mai pasional. Limba lui cerceta interiorul gurii ei, iar ea îi răspundea, trăgându-l mai aproape. Trupurile li se împletiră într-o îmbrățișare, iar ea simți cum bărbăția lui se întărește, apăsându-i coapsa.
Căpcăunul întrerupse sărutul pentru a o privi în ochi. Privirea lui era acum plină de ardoare, iar în vocea lui, când vorbi din nou, răsuna o promisiune.
– Vei fi a mea – spuse încet, dar cu forță. – Și vei implora pentru mai mult.
Lira nu protestă când căpcăunul o întoarse pe spate. Trupul lui o apăsă la pământ, iar ea oftă, simțindu-i greutatea și forța. Mâinile lui îi rătăceau pe trup, descoperind fiecare centimetru și provocându-i fiori. Când ajunse la sânii ei, îi strânse ușor, iar ea gemu, arcuindu-se.
Căpcăunul zâmbi, văzându-i reacția. Buzele lui coborâră, sărutându-i gâtul, clavicula, apoi sânii. Îi sugea delicat, apoi mai puternic, provocând valuri de plăcere. Lira se zvârcolea sub el, gemând din ce în ce mai tare, iar mâinile i se încleștau pe umerii lui.
Când căpcăunul coborî mai jos, sărutându-i și lingându-i abdomenul, Lira simți cum pântecul i se încordează în așteptare. Limba lui îi atinse clitorisul, iar ea țipă, arcuindu-se și mai tare. Căpcăunul continuă, mișcările lui precise și sigure, iar ea simțea cum trupul îi arde.
– Da – răguși căpcăunul, simțind cum mușchii ei se strâng în jurul lui. – Da, exact așa.
Lira avu orgasm, tremurând sub el, iar el pătrunse în ea dintr-o singură împingere adâncă, provocându-i un alt țipăt. Trupurile lor se mișcau într-un ritm sălbatic, iar ea simțea cum bărbăția lui o umple, o întinde, împingând-o spre nebunie. Fiecare împingere era ca o lovitură, dar și ca o mângâiere – un amestec de durere și plăcere care o făcea să țipe, implorând pentru mai mult.
Căpcăunul se înfipse în ea pentru ultima dată, apoi se prăbuși peste ea, gâfâind greu. Lira îl cuprinse strâns, simțind cum inima lui bate în ritmul propriei inimi. Zăcură astfel, împletiți, până când, în cele din urmă, căpcăunul își ridică privirea spre ea.
– Ești a mea – repetă el, de data aceasta cu tandrețe. – Și nu te voi da niciodată nimănui.
Lira zâmbi, simțind cum lacrimile fericirii îi curg pe obraji. În brațele lui, în acea peșteră întunecată, era în siguranță – și liberă.
Căpcăunul o strânse mai tare în brațe, iar ea închise ochii, știind că acesta era locul ei. Casa ei. Și că va rămâne aici cu el, pentru totdeauna.
Leave a Reply