Mărturisire anonimă #25

Autor: Woda

Mărturisire:
Cel mai adesea vine la mine sub duș. Când apa caldă îmi curge pe umeri, iar aburul mă închide într-un spațiu mic și umed, mă simt în siguranță… și, în același timp, mai curajoasă ca niciodată.

Închid ochii și îmi imaginez că cineva stă în spatele meu. Nu-i văd chipul. Simt doar prezența — greutatea privirii pe pielea mea, răsuflarea chiar lângă ureche, căldura unei mâini care alunecă încet pe spatele meu ud.

În această fantezie nu sunt femeia rațională și ordonată pe care o cunosc toți. Sunt mai îndrăzneață. Mai conștientă de propriul trup. Uneori îmi imaginez că renunț la control. Alteori, că eu conduc jocul.

Apa acoperă totul. Gândurile mele, respirația accelerată, tensiunea aceea tăcută din abdomen. Iar când închid robinetul și aburul începe să se risipească, mă întorc la realitate.

Nimeni nu știe că un simplu duș a devenit locul în care îmi permit cele mai ascunse dorințe. Și poate tocmai de aceea mă întorc acolo în fiecare zi.

Pocăință:
Gânduri întunecate dansează în mintea mea, așezându-se pe suflet ca o umbră într-o cameră scăldată în lumina soarelui. În inima mea există o prăpastie în care mă atrage o voce misterioasă, șoptind promisiuni de putere și pierdere.

Sub duș, în acest refugiu umed, devin altcineva. Uneori mă gândesc la ceea ce se ascunde în spatele perdelei de pe trupul meu, la rușinea care se transformă într-un fior de excitare. Doar aici, în șuvoiul apei calde, pot accepta întunericul, acea putere în care mă transform în pură ascultare, în vulnerabilitate.

Dar această tentație își are preț