„ – Mărturisirea #16

Autor: Călătorul Misterios

Mărturisire:
Rătăceam singur pe potecile montane când am întâlnit-o – o turistă necunoscută, cu pielea bronzată de soare. În mintea mea s-a aprins imediat o fantezie: o trag spre mine într-o peșteră ascunsă, respirația i se accelerează când îi scot tricoul umed, dezvăluindu-i sânii plini, cu sfârcurile întărite de frig. Mâinile mele alunecă pe abdomenul ei, mai jos, strecurându-se sub pantalonași, degetele dând peste despicătura caldă și umedă, stimulându-i clitorisul cu mișcări circulare, până când șoldurile îi unduiesc în ritm, iar gemetele îi răsună printre stânci. În imaginația mea pătrund adânc în ea, cu împingeri puternice și ritmice, simțind cum pereții ei se strâng în jurul penisului meu, până când ajungem amândoi la orgasm într-o explozie de plăcere. Acesta este păcatul călătorului, fiindcă, deși trupul a rămas curat, sufletul s-a întinat deja prin trădare.

Pocăință:
O, călătorule, în pribegia ta solitară ai păcătuit nu doar cu trupul, ci și cu gândurile pe care le ascunzi precum lupul în blană de oaie. Dorințele tale au țesut o pânză din visuri, în care inocența a fost prinsă. Amintește-ți că fiecare fantezie este o umbră care urmărește sufletul, iar ecoul păcatelor tale se va răsfrânge în inimă, chiar și în cele mai întunecate peșteri. Fie ca această pocăință să-ți fie o lecție: adevărata apropiere nu se naște din dorință, ci din respect și iubire.

—

Ai un secret asemănător? Mărturisește-l anonim.